skip to content

 
 
 

Laureații din 2010

PREMIUL ÎNTÂI

Deutschland/GERMANIA ´´Rețeaua Europeană CNC - Un tren pentru EUROPA´´

"Un tren pentru EUROPA" a fost punctul central al acestui extraordinar parteneriat școlar COMENIUS, a cărui idee de proiect a fost concretizată cu succes în noiembrie 2006 de către BBS TGHS Bad Kreuznach, în calitate de școală coordonatoare. "Un tren pentru EUROPA" reprezintă cel mai amplu parteneriat școlar COMENIUS pe care Uniunea Europeană l-a sprijinit până în prezent. Peste 1 500 de ucenici provenind din 24 de școli profesionale au proiectat și construit separat după principiul Airbus piesele unei locomotive, pe care mai apoi le-au asamblat. Apoi au fost adăugate vagoanele, fiecare dintre acestea reprezentând caracteristicile specifice țărilor participante. "Trenul pentru EUROPA" are un ecartament de 90 mm și o lungime totală de circa 8 metri. Locomotiva și vagoanele au fiecare o lățime de 100 mm și o lungime de aproximativ 300 mm. "Trenul pentru EUROPA" se rotește pe un circuit de șine cu un diametru de 12 m. Pentru coordonarea și stabilirea etapelor proiectului au fost necesare în total trei întâlniri care au avut loc la Albi (Franța), Ivrea (Italia) și Barcelona (Spania). În 2009, la începutul primăverii, elevele, elevii și profesorii care au participat la proiect au putut culege roadele muncii depuse pe parcursul mai multor ani de zile. La întâlnirea finală, care s-a desfășurat la Bad Kreuznach (Germania) și la școala parteneră din Geel (Belgia), s-a verificat cu multă emoție dacă piesele fabricate se potrivesc într-adevăr și dacă "Trenul pentru EUROPA" pornește la drum cu succes. La eveniment au participat diferite echipe din presă, radio și televiziune (printre care se numără și SWR, ZDF, ZDF Infokanal și SAT.1). Colaborarea intensivă din cadrul proiectului desfășurată pe parcursul mai multor ani a culminat la sediul Parlamentului European din Bruxelles cu o prezentare care a cunoscut un binemeritat succes. Ideea proiectului "Un tren pentru EUROPA" simbolizează spiritul european într-o multitudine de fațete și subliniază într-un mod expresiv sensul deplin al unei colaborări europene.

 

PREMIUL AL DOILEA

Éire/IRLANDA "Tu ești aici"

"Tu ești aici" este un proiect de carte prin care 14 tineri au elaborat o "pantologie" (pan + antologie) ce analizează activitatea unor tineri care beneficiază de libertatea de mișcare în Europa, lucrând într-o altă țară decât cea în care au crescut. Având ca punct de plecare momentul căderii Zidului Berlinului, cartea cuprinde persoane născute în anul 1980 sau după acest an și pentru care, prin urmare, Zidul Berlinului reprezintă doar un eveniment istoric. Cartea reușește să ofere o imagine de ansamblu cu privire la modul în care această schimbare a condus în prezent la noi practici în domeniile antropologiei, artelor vizuale, teatrului, activismului politic, poeziei și literaturii. În Europa de astăzi, tinerii artiști și militanți europeni combină forme și colindă lumea prin creațiile lor și, chiar dacă trăiesc într-o anumită țară, pun în mod subtil întrebări cu privire la tradițiile și așteptările țării lor de origine. Această generație s-a maturizat într-o Europă de după Zidul Berlinului și care nu se mai simte obligată să răspundă unor interogații naționale, ci preferă să își clădească propria experiență, o experiență dobândită prin activitatea profesională și călătoriile realizate într-un spațiu fără frontiere, circumscris traducerii și internetului. "Tu ești aici" cuprinde exemple de proiecte artistice, intelectuale și militante care ne oferă șansa de a descoperi în scrierile acestor tineri dacă a avut loc în mod real trecerea de la o tradiție de libertate și pluralism născută în 1989 către o nouă tradiție, mai vastă și paneuropeană în 2009.

 

PREMIUL AL TREILEA

България/BULGARIA ´´BEST Engineering Competition (BEC) (Competiția de inginerie BEST - BEC)´´

Competiția de inginerie BEST (BEC) este un eveniment care își propune să reunească și să stimuleze creativitatea tinerilor europeni care provin din țări în care limbile vorbite, temperamentele și culturile sunt diferite. Evenimentul a fost organizat grație activității voluntare a membrilor BEST din Sofia. În lumea actuală, care este una a dezvoltării rapide a tehnologiei, este extrem de important ca tinerii specialiști să fie deschiși către idei noi. Pe de altă parte, în cadrul acestui proces ei trebuie să își păstreze propria identitate și ideologie. Acestea se află la baza diversității necesare progresului lumii actuale, o lume definită prin deschidere și interconectare. BEC a reunit 21 de participanți din 11 țări europene. La dispoziția acestora au fost puse activități culturale, precum și toate serviciile de cazare, masă și transport. Participanții au fost selectați anterior pe baza unui număr total de 150 de candidaturi care au fost depuse de studenți ai universităților cu profil tehnic de pe întreg teritoriul Europei. Aceștia au fost împărțiți în cinci echipe având o alcătuire multinațională. Concursul a constat în: - studiul de caz pornind de la problema "Conceperii unui robot care să folosească surse de energie regenerabilă pentru colectarea și trierea resturilor și a deșeurilor"; - etapa de proiectare în echipă - participanții au construit un robot care prin intermediul senzorilor a fost capabil să urmeze în mod automat o linie sinuoasă. Prezentarea a fost găzduită de Universitatea Tehnică din Sofia. Peste 100 de studenți, oaspeți oficiali, precum reprezentanți ai companiilor, rectorul universității și decanii facultăților au făcut parte din public. Evenimentul a fost consemnat de mass-media națională - BTV și PRO-bg. Un program special a fost alcătuit, astfel încât cei veniți din străinătate să poată simți atmosfera și cultura locală - o excursie la sfârșit de săptămână la Plovdiv, o seară bulgărească tradițională, lecții de limbă bulgară, un tur al orașului, dar și o seară internațională. Splendida îmbinare a diferitelor culturi a contribuit enorm la desăvârșirea fiecărui aspect! Acest concurs de inginerie este un exemplu perfect al modului în care europenii pot coopera pentru a-și atinge obiectivele și a perpetua spiritul european!

 .